Numerele unei culori

Codul site-urilor și al programelor de desen. După diez vin trei perechi: roșu, verde, albastru, de la 00 (nimic) la FF (maximum); 80 este la jumătatea numerelor (deși ecranul trimite acolo doar o cincime din lumină). Schimbați o pereche: se schimbă doar una dintre cele trei lumini (vedeți RGB).

Încercați: Înlocuiți prima pereche cu FF: maroul devine roșu aprins. Scrieți 808080: un gri mediu.

Aceleași numere ca în codul hex, de la 0 la 255. Sunt lumini care se adună: cu cât un număr e mai mare, cu atât culoarea e mai deschisă. Trei numere egale dau un gri. Pe ecran, roșu + verde dă galben; cu tuburi, un maro.

Încercați: Urcați G la 150: maroul devine galben-verzui. Urcați toate trei cu câte 100: devine mai deschis și mai palid, spre un bej rozaliu.

H este nuanța, un unghi pe cercul culorilor: 0 roșu, 120 verde, 240 albastru. S spune cât de departe de gri este culoarea: la 0 rămâne doar un gri. L merge de la negru (0) la alb (100), culoarea cea mai pură e la 50. Dar L minte: la același număr, un galben pare mult mai deschis decât un albastru.

Încercați: Puneți H la 60 (galben), apoi la 240 (albastru), fără să atingeți L: valoarea 1–10 scade de la 5 la 2.

Cele patru cerneluri ale unei imprimante, de la 0 la 100 %. Puse pe hârtie albă, ele iau din lumină: cyanul ia roșul, magenta verdele, galbenul albastrul. K, negrul, închide totul. E un calcul simplu, care nu ține seama de imprimanta și de hârtia dvs.

Încercați: Puneți Y la 100, M la 50 și K la 0: un portocaliu. Readuceți K la 40: devine noroios, ca un pământ.

L* este luminozitatea, de la 0 (negru) la 100 (alb). a* merge de la verde (negativ) la roșu (pozitiv), b* de la albastru (negativ) la galben (pozitiv). a* și b* la zero: un gri. Cartelele de culori și aparatele care măsoară culoarea (spectrofotometrele) vorbesc această limbă.

Încercați: Urcați L* la 60 și b* la 60: un ocru. Apoi împingeți a* la 100: aceste numere ies din ce poate arăta ecranul, iar un mesaj vă spune asta.

L este luminozitatea, de la 0 (negru) la 1 (alb). C este croma, adică cât de vie este culoarea (ce lecțiile numesc saturație): 0 un gri, 0,1 un pământ, 0,2 un cadmiu. h este nuanța în grade, unghiul pe hartă. Două culori cu același L par cam la fel de deschise (o culoare foarte vie pare puțin mai deschisă). Tubomix își calculează amestecurile cu lumina, lungime de undă cu lungime de undă (Kubelka-Munk), apoi le așază pe această hartă; dintre rețetele cele mai apropiate de culoarea dorită (vedeți ΔE), o păstrează pe cea mai iertătoare cu o măsurare aproximativă.

Încercați: Urcați L la 0,6 și C la 0,2: pământul devine un roșu de cadmiu. Rotiți h până la 90: punctul alunecă spre galben, iar la această cromă ecranul nu mai poate urma.